11/27/2017

Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR), formată din organizații cu activitate în domeniul migrației, drepturilor omului și politicilor publice, organizează în data de 13 decembrie, la București, conferința cu tema ”Migrație și muncă în România”. La eveniment sunt așteptați să participe factori de decizie cu atribuții în domeniul muncii, educației și recunoașterii diplomelor, reprezentanți ai organizațiilor internaționale, specialiști din mediul academic, de afaceri și din societatea civilă, sindicate.

În cadrul evenimentului va fi lansat studiul ”Emigrația forței de muncă înalt calificate din România. O analiză a domeniilor cercetare – dezvoltare, medicină și tehnologia informației”, ce evaluează situația emigrației românilor cu calificare înaltă, din trei domenii de activitate, afectate de exodul de personal într-o măsură mai mare sau mai mică, precum și efectele pe care plecarea specialiștilor le are asupra perspectivelor de dezvoltare și inovare în respectivele domenii.

Conferința cuprinde și două ateliere de discuții pe tema accesului cetățenilor străini din state terțe la piața muncii din România. Un prim atelier va fi dedicat discuțiilor privind problemele și posibilele soluții legate de condițiile de acces aplicate străinilor din statele terțe pentru obținerea unui loc de muncă în România, iar cel de-al doilea atelier va trata problematica evaluării și recunoașterii studiilor și calificărilor cetățenilor străini din statele terțe în România.

Conferința marchează încheierea proiectului Dezvoltarea unei rețele de organizații active în domeniul migrației (EMINET), derulat pe parcursul a doi ani, în perioada 01.01.2016 – 31.12.2017, de Asociația Română pentru Promovarea Sănătății (ARPS), prin Centrul de Documentare și Cercetare în Domeniul Integrării Imigranților (CDCDI), în parteneriat cu Asociația Academia de Advocacy din Timișoara și Centrul de Cercetare și Comunicare Interculturală (CCCI) din Iași. Proiectul a fost co-finanțat printr-un grant din partea Elveției, prin intermediul Contribuției Elvețiene pentru Uniunea Europeană extinsă.

Persoanele interesate să participe la conferință sunt rugate să trimită un un email la adresa office@cdcdi.ro, până cel târziu la data de 5 decembrie 2017.


Descarcă: Agenda conferinței

Proiect co-finanţat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană extinsă.
Pentru mai multe informații despre Programul de Cooperare Elvețiano-Român accesați: www.swiss-contribution.ro și www.swiss-contribution.admin.ch/romania
Acest website nu reflectă neapărat poziția oficială a guvernului elvețian.
Responsabilitatea pentru conținutul acestuia este asumată în întregime de Centrul de Documentare şi Cercetare în Domeniul Integrării Imigranţilor
This website does not necessarily reflect the position of the Swiss government. Responsibility for its content lies entirely with the Research and Information Center on Immigrant Integration.